𝓛𝓲𝓫𝓮𝓻𝓽𝓪𝓽𝓮𝓪 𝓷𝓾 𝓹𝓸𝓪𝓽𝓮 𝓼𝓽𝓪 𝓵𝓪 𝓶𝓪𝓼𝓪 𝓬𝓾 𝓯𝓻𝓲𝓬𝓪. – 𝓼𝓲𝓷𝓰𝓾𝓻𝓪 𝓬𝓪𝓵𝓮 𝓭𝓮 𝓪 𝓼𝓲𝓶ț𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓷𝓸𝓾 𝓬ă𝓵𝓭𝓾𝓻𝓪 𝓾𝓷𝓮𝓲 𝓲𝓷𝓲𝓶𝓲 𝓬𝓪𝓻𝓮 𝓫𝓪𝓽𝓮 — 𝓷𝓾 𝓭𝓲𝓷 𝓲𝓷𝓮𝓻ț𝓲𝓮, 𝓬𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓭𝓸𝓻𝓲𝓷ță

Uneori am impresia că viața trece prea repede…
Unii ar iubi, dar nu au timp suficient, alții își irosesc viața iubind superficial — vii pe dinafară, dar goi pe dinăuntru, complacându-se în relații care le oferă lupte cu ei înșiși, nicidecum iubire.
Astfel, încetul cu încetul, propria lor inimă se secătuiește și împietrește. Uneori inima nu se mai frânge, ci pur și simplu împietrește.

Încetează să mai privească cu speranță, să mai aștepte.Își spune: „Până aici, am nevoie de odihnă.”
Și nu, nu e lașitate. E pur și simplu un instinct de supraviețuire.

E obosită să mai încerce, să mai iasă, să se arate, să lase pe cineva să intre în viața ei.Se împietrește pentru a evita disconfortul eșecului. Pentru ca atunci când a iubit, a costat-o mult.A costat-o echilibrul, stima de sine sau chiar pacea…Iar ceva din interior începe să asocieze dragostea cu pericolul și deziluzia.
E ca atunci când ai un accident de mașină grav și nu mai vrei să conduci. Sau ca atunci când ai căzut din copac pe când erai mic, iar acum mare fiind îți e frică de înălțimi.

Aici însă e vorba despre frica de a te dărui din nou, de a investi fără a primi nimic în schimb.Frica de a te pierde din nou, de a dărui prea mult, de a te seca și uza în numele iubirii.
Asta se datorează și faptului că trăim vremuri superficiale, ale stimulilor constanți, ale relațiilor care se consumă mai repede decât se simt.
De aceea, multe inimi, au decis să se închidă „pentru renovare”.
Inima însă nu e proastă de acea începe să se protejeze, însă tot ea te anunță când e momentul să spui stop pauzei.

Din punct de vedere psihologic, este un răspuns adaptativ, poate inconștient, în care creierul spune: „Vreau să simt mai puțin.”
Poate că nu e chiar rău; uneori, pentru o vreme, poate fi o pauză necesară.
Pentru a nu-i da mai puțin sens iubirii intr-o lume superficială. Însă uneori nu e nevoie să faci nimic, pentru că o altă inimă apare. Dar dacă inima ta e împietrită de frică, și creierul îți repetă constant, “vreau să simt mai puțin”, ce se întâmpla?

Știu. Am trecut și eu pe acolo.

Ai nevoie de timp pentru tine, pentru a te reconstrui, pentru a-ți reface energia pe care dragostea o cere.

Dar cat timp alegi să rămâi acolo? Sper că nu prea mult timp. Pentru că, în timp, oricât de confortabilă ar părea izolarea, sufletul se răcește și el.

Mi-am dat seama de ceva timp că nimeni nu merită să se închidă în fața iubirii, dar asta după ce am fugit de ea.
Pentru că îmi era frică de fericire. De conexiune reală.
Poate pentru că realul ne face vulnerabili.
Preferam siguranța cunoscutului.
Așa tocmai eu îmi cream eșecul emoțional.
Mergând cu ochii închiși, crezând că sunt deschiși, ascunzându-mă după frici.

Da, frica e legitimă — toți o avem.
Însă după un timp m-am întrebat: cât timp te vei mai ascunde în carapace?
Cât te vei mai autosabota?
Cât alegi să nu mai asculti ceea ce simți?
Ce vrei, de fapt?

Atunci mi-am adus aminte că eu vreau libertate, iar libertatea nu poate sta la masă cu frica.

Viața nu se trăiește în siguranță, ci în curaj.
Curajul de a spune: „Da, îmi e frică, dar aleg să simt.”
Curajul de a nu mai sta blocată în incertitudinea certă a trecutului.
Curajul de a nu-mi mai sabota singură povestea.

Da acum îmi deschid inima. Pentru ca stiu că acum aleg conștient o iubire care să-mi satisfacă sufletul, nu doar dorințele.
Pentru că acum am învățat că iubirea e fără măști, e adevăr și nicidecum nu te va face să te lupți cu tine însuți.

Da, a te deschide este un risc, dar e singura cale de a simți din nou căldura unei inimi care bate — nu din inerție, ci din dorință — creând intensitatea momentelor care nu trec superficial.

Dar tu…?
De cât timp ai inima pe pauză?
E singurătatea ta odihnă sau apărare?
Te protejezi de iubire?
Cât vei mai fugi ?

Nu e ușor.
Dar când alegi conștient să îmbrățișezi frica și să încerci, abia atunci nu vei mai alege greșit.
În caz contrar, oricât de mult ai fugi:
“De ce ți-e frică nu scapi.”

Nimeni nu merită să se închidă în fața iubirii…